Exemplu de poezii cu similitudine

Literatură / by admin / July 04, 2021

Simila, sau numită și comparație, este o figură retorică în care două elemente sunt comparate pentru a da unuia calitățile celuilalt. În acest sens, comparația este similară cu metafora, dar diferența este că comparația este formată dintr-o structură comparativă, adică este necesară o legătură (de exemplu, Ce), iar în metaforă nu există nicio legătură între:

"Ochii tăi ca stelele care îmi luminează noaptea”(Iată o comparație în care ochii sunt comparați cu strălucirea stelelor.
"Ochii tăi stea”(Această figură retorică este o metaforă, deoarece nu se formează o structură comparativă)

Similă este una dintre figurile retorice cele mai utilizate în poezii, deci va fi foarte obișnuit să o găsiți în mai multe strofe.

Structură similară

Simila este formată din adverbe comparative și fraze comparative:

Ce: "Buzele tale ca o fântână care îmi hrănește sufletul”.
Ca: "Plimbarea acelui bătrân, la fel ca ramurile unui copac se legănă”.
Care: „El a plecat care navă fără curs”
Precum și: "Te iubesc la fel cum nisipul iubește valurile”

instagram story viewer

20 Exemple de poezii cu simile

Ochii tăi ca două stele
mi-au luminat noaptea tristă,
iar în cele mai singuratice pajiști
ai apărut care gura lupului
care mi-a înscenat pasiunea.
Mainile tale ca două maree întâlnite
mi-au bătut sufletul până am rămas fără cuvinte,
și în ochii tăi aș putea înțelege slava
de fericire eternă ce paradis pe pământ.
Mi-au rămas ochii ca două păsări fără scop
care nu știu unde să caute.
Mi-am pierdut certitudinea pașilor și picioarele mele rătăcesc
ca două fantome fără lanțuri pe pământ,
ca două iubiri care s-au despărțit fără întoarcere.
Sufletul meu nu cunoaște căile care stau în față,
Și suferă cu perspectivele care devin din ce în ce mai mici,
fără a da explicații. am stat ca o mare fără orizonturi,
ca vântul care bate fără a cere explicații.
te iubesc cât de periculoase sunt iubite lucrurile din această lume,
Te iubesc în grabă și de departe, contemplându-ți frumusețea
ca un lup care urlă noaptea.
Buzele mele care călător a pierdut în deșert
îți caută gura ca oaza mistică din care
beau minunile acestei lumi.
te iubesc cât de mari sunt lucrurile iubite,
cum se trăiesc cele mai mari tragedii,
dând inima să moară în ultimul moment,
din brațele iubirii tale.
Buzele mele care sămânță tocmai a plantat
ei caută viața ochilor tăi,
să renăsc în fiecare zi cu promisiunea
a acestei iubiri veșnice.
Locuitorii sunt plantați în pământul lor ca rădăcinile care nu vor să dea,
ca piatra care absoarbe râul pentru a rămâne în canalul său,
astfel protejează ceea ce le aparține de drept,
ce au construit strămoșii lor cu sânge și efort,
și față precum uriașii cu fălcile deschise
oricărui străin care vrea să le ia pământul.
Inima mea a rămas prada ta,
ca și cum o forță invizibilă a tras din fundul spiritului meu,
viața noastră pare legată de același destin,
și împărtășim un punct de origine.
Când mă lași, îmi tremură mâinile
ca un dependent, și absența asta mă îngrozește,
Știind că te pot pierde
Rămâi cu mine o viață întreagă și împreună
să descoperim secretele acestei lumi.
Fii întotdeauna binevenit în brațele mele,
ca marea care mângâie malul într-o certitudine
milenar.
Fragment din „Plângând pentru Ignacio Sánches Mejías de Federico García Lorca
Camera era irizată de agonie
la cinci după-amiaza.
În depărtare vine gangrena
la cinci după-amiaza.

Trunchi de crin lângă engleza verde
la cinci după-amiaza.
Rănile au ars ca soarele
la cinci după-amiaza,
iar mulțimea a spart geamurile
la cinci după-amiaza.
„Poema 4” de Pablo Neruda
Este dimineața plină de furtună
în inima verii.
Ca la revedere batiste albe norii călătoresc,
vântul îi scutură cu mâinile sale călătoare.
Nenumărată inimă a vântului
bătând peste tăcerea noastră în dragoste.
Bâzâind printre copaci, orchestral și divin,
ca un limbaj plin de războaie și cântece.
Vânt care transportă așternutul într-un jaf rapid
și deviază săgețile bătătoare ale păsărilor.
Vânt care o doborâște într-un val fără spumă
substanță fără greutate și focuri înclinate.
Se sparge și volumul său de sărutări se scufundă
luptat la poarta vântului de vară.
„Desvelada” de Gabriel Mistral
Deoarece sunt regină și am fost cerșetor, acum
Trăiesc în tremur pur că mă părăsești,
și te întreb, palid, la fiecare oră:
Ești încă cu mine? Oh, nu pleca! "
Aș vrea să fac marșurile zâmbind
și încredere acum că ai venit;
dar chiar și în somn mi-e teamă
și întreb între vise: "Nu ai plecat?"
„Leconte de Lisle” de Rubén Darío
Dintre muzele veșnice, regatul suveran
Mergi, sub o suflare de inspirație vastă,
Ca un rajah mândru pe elefantul său indian
Prin stăpânirile sale trece de la vânt aspru la sunet.
Ai în cântecul tău ca ecouri ale oceanului;
Jungla și leul se văd în poezia ta;
Lumina sălbatică radiază lira din mâna ta
Vărsați vibrațiile sale sonore și robuste.
Tu, fakirul, știi secrete și avatare;
Sufletului tău, Estul a dat mistere seculare,
Viziuni legendare și spirit oriental.
Versetul tău este hrănit cu seva de pe pământ;
Ramayanas străluceste strofa ta vie,
Și cânți în limba pădurii colosale.
„Bogăția” de Gabriela Mistral
Am o fericire fidelă
și fericirea pierdută:
Unghia ca trandafirul,
celălalt ca spina.
Din ceea ce mi-au furat
Nu am fost deposedat;
Am o fericire credincioasă
și fericirea pierdută,
și sunt bogat în mov
și melancolie.
Oh, ce iubit este trandafirul
și cât de iubit spinul!
Ca și conturul dublu
din două fructe gemene
Am o fericire credincioasă
și fericirea pierdută.
Nu mă pot regăsi indiferent cât de mult navigez fără somnolență
Am scăpat de mine și nu mă recunosc în acestea
mâini care mă acuză ca paznicii de noapte,
nici în acești ochi care mă privesc ca un mic la prima sa reflecție.
Nu mă pot regăsi în acest corp îmbătrânit
în această viață care este epuizată în pleoapele mele căzute,
în acest piept care țipă fără să scoată un singur zgomot
de parcă afară totul se întoarse și înăuntru totul era oprit.
Nu-mi pot înmuia privirea pentru a înțelege bucuriile pe care le văd astăzi,
nici nu înțeleg adio, iubiri, viață și moarte,
ca un străin fără țară Rătăcesc printre străzi care
numai memoria îmi recunoaște și mă așez încă o dată să văd după-amiaza,
lângă necunoscutul meu în reflexia ferestrei
„Focul fiecărei zile” de Octavio Paz
Ca și aerul
face și desfacă
pe paginile de geologie,
pe mesele planetare,
clădirile sale invizibile:
omul.
Limba lui este de-abia un bob,
dar arzând,
în palma spațiului.
Silabele sunt incandescențe.
Sunt și plante:
rădăcinile sale
fracturează tăcerea,
ramurile sale
construiesc case de sunete.
Silabe:
se leagă și se deconectează,
ei joaca
la asemănări și diferențe.
Silabe:
se coc pe fronturi,
înfloresc în guri.
Rădăcinile sale
beau noaptea, mănâncă ușor.
Moduri de expresie:
copaci strălucitori
de frunziș de ploaie.
Vegetații fulgere,
geometrii ecoului:
pe foaia de hârtie
poezia este gata
ca ziua
pe palma spațiului.
„Căile oglinzii” (fragment) de Alejandra Pizarnik
Eu
Și mai presus de toate privește inocent. De parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, ceea ce este adevărat.
II
Dar vreau să te privesc până când fața ta se îndepărtează de frica mea ca o pasăre de la margine
ascuțit al nopții.
III
Ca o fată de cretă roz pe un perete foarte vechi șters brusc de ploaie.
IV
Ca atunci când o floare se deschide și dezvăluie inima pe care nu o are.
V
Toate gesturile corpului și ale vocii mele pentru a-mi face ofranda, buchetul care pleacă
vântul din prag.
A VĂZUT
Acoperă-ți amintirea feței cu masca a cine vei fi și sperie fata care ai fost.
VII
Noaptea celor doi s-a împrăștiat cu ceața. Este sezonul alimentelor reci.
VIII
Și sete, amintirea mea este de sete, eu în jos, adânc, în fântână, am băut, îmi amintesc.
IX
Toamna ca un animal rănit în locul care urma să fie revelații.
X
Cine nu vrea lucrul. Nimic. Gură cusută. Pleoapele cusute. Am uitat.
În interiorul vântului. Toate închise și vântul înăuntru.
Absența ta mă doare ca o rană înfiptă în adâncul sufletului,
și îți duc memoria ca un prizonier care își trage lanțurile,
condamnat să rătăcesc pentru eternitate strigând numele tău în visele mele și în coșmarurile mele.

Cloud etichete

Literatură

Evaluare

Vizualizări

Comentarii