Definiția Forced Disappearance

Dispariția forțată este un concept de creație și schematizare foarte recentă care, conform definițiilor cadrului juridic internațional, este acea detenție efectuată în mod arbitrar de către agenți legați de Stat sau de o organizație politică în care sunt, de asemenea, privați de libertate și să ofere rudelor și informațiilor despre locul victimei. cunoștințe.

Citat (APA)

Gemma Alvarado | aug. 2022
Licenta in psihologie

Include o serie de încălcări sistematice, comise în mod premeditat, ale drepturilor și integrității a unei persoane, direct sau indirect de figura statului, plasate în momente diferite sunt încălcate drepturile omului. La început, presupune reținerea împotriva voinței persoanei care este dispărută, apoi refuzul statului sau al reprezentanților în nume, să-i acorde un proces echitabil de detenție și, prin urmare, urmărire legală și că în cele din urmă refuză să dea rapoarte cu privire la soarta menționatului persoană. Este o infracțiune care, și datorită naturii sale juridice, nu se prescrie atâta timp cât persoana dispărută nu apare, în viață sau moartă. În acest sens, cazurile de dispariție forțată rămân de obicei deschise atâta timp cât statul nu furnizează rapoarte sau cunoașterea completă a locului.

referințe istorice

Dispariția forțată fiind folosită ca strategie a terorii fizice și psihologice pentru a reprima și a supune o altă ființă umană nu este recentă. Cele mai vechi date se referă la absolutismul francez din secolul al XVIII-lea, unde regele a dat ordine de închisoare persoanelor pe care le considera adversari și Acești oameni au fost închiși fără acces la un proces și la alte instrumente legale, în cele din urmă dispărând fără urmă (López, 2017).

În secolul al XX-lea, este posibil să se identifice mai multe exemple de dispariție forțată în diferite evenimente istorice, deoarece că tocmai în acest secol apare în mod public și deschis, pentru care devine indispensabilă definiți-l.

În al Doilea Război Mondial, dispariția forțată a fost folosită ca tactică de război, pentru a menține puterea și controlul asupra populațiilor. Mai exact, implementarea decret Noapte și ceață pentru Germania nazistă pentru a pune capăt rezistenței din timpul războiului.

În cursul acestui secol, în fosta Uniune Sovietică, detenția arbitrară a adversarilor a fost și ea obișnuită, făcându-i prizonieri și fără acces suplimentar la locul lor.

Toate aceste antecedente ne permit să afirmăm că dispariția forțată în practică a fost prezentă în istoria noastră, dar că dimensiunile în care apare și cum evoluează până la ceea ce a fost documentat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, expune modul în care aceste practici au fost reluate ulterior și reproduse în diferite tipuri de regimuri ani mai târziu, pentru a putea de data aceasta să elimine sistematic și masiv mii de oameni în diferite părți ale lumii.

Dispariție forțată în America Latină

În cazul în care America Latină, în anii șaptezeci, dictaturile militare au ajuns în Conul de Sud și s-au stabilit odată cu acestea arestări masive și arbitrare, precum și multiple încălcări ale drepturilor omului fără precedent Similar. Astfel, dispariția forțată a devenit un instrument foarte comun folosit de serviciile de inteligenta a ţărilor din America Latină. A fost instalat un întreg aparat parastatal care a funcționat pentru Stat fără a lăsa urme și informații despre miile de persoane care erau reținute, cu atât mai puțin locul unde se aflau.

Diferit organizatii Grupuri sociale latino-americane formate în mare parte din rude ale celor dispăruți, dar și din jurnaliști, activiști, lideri politici, intelectuali etc. Au căutat mijloace internaționale pentru a putea denunța ceea ce se întâmplă. În 1980, în fața presiunii internaționale cu privire la ceea ce se întâmpla în America Latină, a fost creat Grupul de Lucru privind Disparițiile Forțate sau Involuntare, unde s-a intenționat a analiza diferitele cazuri care au apărut în lume și au trebuit să-și facă munca inițială pentru a începe să întrezărească ce era dispariția forțată și care erau caracteristicile ei.

Ariel Dulitzky (2017) menționează că din acest moment au început să caute un concept care să fie acceptat universal pentru a defini disparițiile forțate într-un spectru larg de încălcări ale drepturilor omului oameni.

Dispariția forțată și lupta pentru drepturile omului

Dispariția forțată ca concept este recunoscut oficial până în 1994, când Organizația Statelor Americane (OEA) în Convenția interamericană privind dispariția forțată a persoanelor din 1994 a recunoscut dispariția forțată în cadrul său legale.

În 1998, Statutul de la Roma a recunoscut dispariția forțată drept infracțiune Doare umanitatea. Și, în sfârșit, în 2007, Convenția internațională pentru protecția tuturor persoanelor împotriva disparițiilor forțate adoptă prima lege universal împotriva dispariției forțate.

Procesele de justiție ale dispariției forțate sunt extrem de complexe și dificile, întrucât este un paradox: de vreme ce nu există victimă, nu există infracțiune de judecat; impunitatea este prezentă și întrucât statul este făptuitorul și, în același timp, judecătorul face situația dispariției forțate și mai paradoxală într-un legale, întrucât condițiile judecății și plângerii sunt impuse chiar de Stat, ceea ce în unele țări reprezintă o provocare enormă de înfruntat atunci când se face Justiţie.