Definiția Germanic Peoples

Descrierile care au ajuns la noi despre popoarele germanice au fost, în mare măsură, cele făcute de la Punct de vedere roman, care îi descrie aproape întotdeauna ca barbari războinici și nemiloși care făceau sacrificii oameni.

Dar, ca întotdeauna, viziunea dintr-o parte este distorsionată și nu contează întreaga realitate, care este de obicei mult mai complexă. Cine erau locuitorii Germaniei antice? De unde au venit? Ce s-a întâmplat cu ei?

Deși popoarele germanice erau o serie de triburi care împărtășeau un stoc și o cultură lingvistică comune Erau independenți și aveau diferite forme de guvernare și identități politice, provenind din nordul Europa.

limba original care duce la o diversitate de limbi, se numește proto-germanică și se află la originea limbilor moderne, cum ar fi germana, olandeză, suedeză, daneză sau luxemburgheză, printre altele.

Influența sa poate fi denotată până în peninsula Crimeea cu gotii și chiar s-au stabilit în Africa de Nord (vandali), după căderea Imperiul Roman.

Diferitele popoare germane și cultura lor nu trebuie confundate cu zona numită Germania de către romani, care ar corespunde în mare parte Germaniei actuale.

Cunoașterea noastră despre popoarele germanice provine, inițial, de la cronicarii romani, deși în ultimele decenii s-a dezvoltat din această perspectivă părtinitoare (romanii i-au considerat pe germani ca barbari și i-au explicat ca atare) datorită arheologie.

Pe lângă romani, germanii au luptat și cu amărăciune cu popoarele slave, pierzând teren inițial înainte de acestea în antichitatea târzie (de exemplu, actualul Berlin a fost fondat de slavi odată cucerit a spus teritoriu), și recuperarea acestuia în contextul migrațiilor care au pus capăt și Imperiului Roman.

Originea popoarelor germanice se găsește pe ambele maluri ale Mării Baltice, pe țărmurile peninsulei scandinave, Danemarca actuală și pe coasta de nord a Germaniei actuale.

De aici, ei se extind spre sud mereu în căutarea unui mai bun vreme și zone mai fertile în care să cultive și să crească vite, iar în nord, unde nu au adversari care să le poată opri.

Deși se pare că grecii antici au intrat în contact cu aceste popoare, acest contact S-a datorat mai mult călătorilor și nu a existat nicio relație comercială sau de altă natură între cei doi civilizații. Romanii au avut cel mai mare contact și nu tocmai pașnici.

Între anii 113 și 101 a. C, Roma a suferit o serie de invazii ale triburilor germanice, rezultatul migrațiilor lor în sudul Europei.

Aceste migrații au avut loc probabil datorită presiunii exercitate de alte triburi asupra triburilor din deplasare, a pus trupele romane în probleme serioase, deși au acționat și ca un catalizator pentru o reformă profundă a instituţie Militar roman, desfășurat de Gaius Mario (învingător împotriva Cimbriilor și care, în cele din urmă, va deveni dictator).

Această reformă ar avea repercusiuni asupra evoluţie militar al Republicii și ar contribui foarte mult la măreția militară romană.

După Războiul Gallic, teritoriile de expansiune logică a Imperiului au trecut prin Germania. Înfrângerea pădurii Teutoburg (AD 9) C.) a închis ușile Germaniei către romani.

În această confruntare, o coaliție de triburi germane condusă de liderul Arminio a învins și exterminat trei legiuni romane. Ei spun că împăratul August a plâns amar, timp de mulți ani, înfrângerea, strigând pentru „Publius Quintilio Varus îmi dă înapoi legiunile mele!”(Varus a fost generalul învins în Pădurea Teutoburg).

impact Înfrângerea a fost de așa natură încât numărul legiunilor exterminate (XVII, XVIII și XIX) a fost eliminat și nu a mai fost folosit niciodată.

De la Teutoburg, a fost stabilită o graniță (tei) care a lăsat Germania în afara ariei de interes a Imperiului Roman. De atunci, singura lucrare a legiunilor cu privire la germani ar fi reținerea, abandonând orice dorință de cucerire.

Dar secole mai târziu, presiunea exercitată de diferite popoare germane ar fi revărsată peste graniță.

În unele cazuri, romanii au luptat împotriva acestor popoare cu rezultate diferite, iar în altul au fost de acord cu aceștia oferindu-le pământuri în schimbul protecției împotriva altor triburi, sub forma unei alianțe.

Aceste invazii, din secolul al III-lea d.Hr. C, au scufundat Imperiul de Vest și au transformat Europa în regate care au precedat statele moderne.

De exemplu, francii s-au stabilit în Galia antică, cedând în cele din urmă Regatul Franței.

Odată cu invaziile barbare, germanii au intrat în contact cu creștinismul, o religie pe care au adoptat-o.

Acest proces de adopție a trecut mai întâi prin clasele conducătoare, într-o dorință clară de a se potrivi cu nobilimea locală a zonelor cucerite, dar a ajuns să ajungă la toate straturile și straturile din societate.

Acest lucru a dus, de asemenea, la o pierdere a religiei germane originale și a valorilor culturale și în zonele cu mai mare hodgepodge cu romanii, pentru a dilua ceea ce germanii au fost inițial pentru a da naștere la un total nou.

Foto: Fotolia. Andrea Izzotti

Teme în sate germanice