Poezii despre dragoste

Poezii despre dragoste

1. "Dragoste"

Autor: Gustavo Adolfo Bécquer (1836-1870)

Soarele va putea să se înnoreze pentru totdeauna;

The mare;

Axa pământului poate fi ruptă

Ca un cristal slab.

Totul se va întâmpla! Mai moarte

Acoperă-mă cu crepa lui funerară;

Dar nu poate fi niciodată oprit în mine

Flacăra iubirii tale.

Despre autor și poezie

Gustavo Adolfo Becquer A fost poet și narator spaniol al secolului al XIX-lea, aparținând curentului literar al postromantismului. Cea mai faimoasă lucrare a sa, Rime și legende, este o compilație a sa poezii publicat în diferite ziare madrilene ale vremii, publicat postum și este una dintre cele mai citite cărți din literatura hispanică.

Acest poem de dragoste face parte din textele mai scurte ale lui Bécquer, care spunea că „cel mai bun poezie scris este ceea ce nu este scris ”. În cele câteva rânduri ale sale poetul promite o iubire eternă, comparându-și sfârșitul cu alte situații imposibil sau îndepărtat și chiar cu moartea poetului însuși: toate acestea se vor întâmpla înaintea iubirii sale fi stins. Este, de asemenea, o poezie care evidențiază intimitatea simplă a poeziei momentului în care a scris Bécquer, când realismul era mișcarea literară dominantă.

1. „Iubirea aceea nu admite șiruri de reflecții”

Autor: Rubén Darío (1867-1916)

Doamnă, dragostea este violentă

iar când ne transfigurează

gândul ne aprinde

Nebunia.

Nu-mi cere brațele pace

că au prizonieri de-ai tăi:

îmbrățișările mele sunt de război

iar sărutările mele sunt foc;

și ar fi o încercare zadarnică

întunecându-mi mintea

dacă gândul mă aprinde

Nebunia.

Clar este mintea mea

de flăcări de dragoste, doamnă,

ca magazin al zilei

sau palatul zorilor.

Și parfumul unguentului tău

norocul meu te urmărește,

iar gândul meu se aprinde

Nebunia.

Bucuria mea gura ta

concept bogat de fagure,

ca în sfântul Cântec:

Mel et lac sub lingua tua.

Deliciul respirației tale

într-un pahar atât de fin se grăbește,

iar gândul meu se aprinde

Nebunia.

Despre autor și poezie

Ruben Dario este pseudonimul lui Félix Rubén García Sarmiento, poet, jurnalist și diplomat nicaraguan născut în 1867. El este cel mai înalt reprezentant al mișcării poetice latino-americane cunoscut sub numele de modernism, care s-a caracterizat prin rafinamentul și stilul său ridicat, cu care au căutat să reînnoiască poezia în Spaniolă. Opera lui Rubén Darío a fost probabil cea mai cunoscută și mai celebrată din secolul al XX-lea în ceea ce privește poezia în spaniolă, motiv pentru care a fost cunoscut ca „prințul literelor castiliene”.

În această poezie, Rubén Darío caracterizează dragostea drept un război sau un foc, imagini feroce și incontrolabile, asemănătoare modului de gândire despre dragoste în romantism (s. XVIII-XIX), care l-a comparat cu delirul și nebunia. În poezie puteți vedea și cultismele tipice ale modernismului, chiar și un vers latin preluat din Cântec de cântece și asta poate fi tradus ca „miere și lapte sub limbă”.

1. "Doua cuvinte"

Autor: Alfonsina Storni (1892-1938)

În seara asta în urechea mea mi-ai spus două cuvinte

uzual. Două cuvinte obosite

de spus. Cuvinte

că vechile sunt noi.

Două cuvinte atât de dulci încât luna care a umblat

filtrarea între ramuri

s-a oprit în gura mea. Atât de dulce două cuvinte

că o furnică mă plimbă pe gât și nu încerc

mutați-o pentru a o da afară.

Atât de dulce două cuvinte

Spun fără să vreau - oh, ce frumoasă, viața! -

Atât de dulce și atât de blând

că uleiurile mirositoare se revarsă pe corp.

Atât de dulce și atât de frumos

ce nervos, degetele mele,

Se îndreaptă spre cer imitând foarfeca.

Oh, degetele mele mi-ar plăcea

tăiați stele.

Despre autor și poem

Alfonsina Storni a fost un poet și scriitor argentinian născut în Elveția. Opera sa, legată de curentul modernismului, a constat din poezii, proză și piese de teatru și a reflectat într-o oarecare măsură gândirea ei feministă. Storni a fost prieten și iubitor al scriitorului Horacio Quiroga și s-a sinucis la vârsta de 46 de ani aruncându-se în mare în orașul Mar del Plata. Sfârșitul său tragic a inspirat multe lucrări ulterioare, precum piesa „Alfonsina și el mar”.

În această poezie sunt descrise două cuvinte rostite de îndrăgostit, fără să le numească vreodată, dar lăsând clar cititorului atent că este „te iubesc” sau „te iubesc”. De asemenea, este important să remarcăm în primele rânduri ruptura versului, care denotă o separare între ceea ce este scris și ceea ce este citit, între cuvânt și sunet.

1. "Dragoste"

Autor: Pablo Neruda (1904-1973)

Femeie, aș fi fost fiul tău, pentru că te-am băut

laptele sânilor ca un izvor,

pentru că te-am privit și te-am simțit lângă mine și te-am avut

în râsul auriu și vocea de cristal.

Pentru că te simțesc în venele mele ca Dumnezeu în râuri

și te închin în oasele triste de praf și var,

pentru că ființa ta va trece fără durere lângă mine

și a ieșit în strofă -curățenie a tot răul-.

Cum aș ști să te iubesc, femeie, cum aș ști

te iubesc, te iubesc așa cum nimeni nu a știut vreodată!

Moare și nemișcat

te iubesc mai mult.

Si totusi

te iubesc mai mult

și altele.

Despre autor și poezie

Pablo Neruda este pseudonimul lui Ricardo Eliécer Neftalí Reyes Basoalto, poet chilian maxim și unul dintre cei mai celebri autori ai literatură in spaniola. Dedicat în țara sa politicii și diplomației, Neruda a fost un militant comunist și un apropiat al lui Federico García Lorca. Vasta sa operă acoperă diferite perioade stilistice, unele puternic angajate în așa-numitul realism socialist, iar în 1971 a primit Premiul Nobel pentru literatură.

Acest poem face parte din numeroasele poezii erotice și de dragoste pe care Neruda le-a scris și aparține colecției sale de poezii Amurg din 1923. În el puteți vedea multe dintre resursele tipice ale operei lui Neruda, cum ar fi utilizarea anumitor timpuri verbale ( pluperfect de subjunctiv în versetele de început) pentru a exprima o dorință, un dor care nu poate fi satisface. În poem, limitele dintre corpul poetului și cel al iubitului său sunt, de asemenea, estompate, ca și când ar căuta fuzionează și se încheie cu declarația tipică de dragoste pentru eternitate, adică dincolo de moarte.

1. „Absență”

Autor: Jorge Luis Borges (1899-1986)

Voi ridica vasta viață
că și acum este oglinda ta:
în fiecare dimineață va trebui să o reconstruiesc.
De când te-ai îndepărtat
câte locuri au devenit zadarnice
și fără sens, egal
la luminile zilei.

După-amiezile care erau nișa imaginii tale,
muzică în care m-ai așteptat mereu,
cuvinte din acea vreme,
Va trebui să le rup cu mâinile.
În ce scobitură îmi voi ascunde sufletul
deci nu văd absența ta
ca un soare teribil, fără apus,
strălucește definitiv și nemilos?

Absența ta mă înconjoară
ca funia la gât,
marea spre care se scufundă.

Despre autor și poezie

Jorge Luis Borges A fost un scriitor, poet și eseist argentinian, considerat unul dintre marii autori nu numai al limbii spaniole, ci și al literaturii universale. Poveștile sale fantastice, pline de labirinte, vise și referințe la cărți și personaje istorice inventate au marcat un înainte și un după în literatura secolului XX. La 55 de ani era aproape în întregime orb, dar chiar și așa a continuat să creeze și a fost un etern candidat la Premiul Nobel pentru literatură, pe care totuși nu l-a primit niciodată.

În această poezie, Borges abordează dragostea din perspectiva părăsitului, adică de ciudă, și cântă nu iubitei, ci absenței ei. Lipsa iubitei sale este percepută de poet ca ceva imens, copleșitor, prezent în toate lucrurile: muzică, locuri, chiar cuvintele cu care scrie. Spre deosebire de multe alte poezii ale lui Borges, aceasta este scrisă în versuri libere, fără respectare metrică sau strofe și subliniind metaforele care descriu modul în care poetul trăiește ce descris.

1. "Uneori"

Autor: Nicolás Guillén (1902-1989)

Uneori îmi vine să fiu banal

să spui: Te iubesc la nebunie.

Uneori îmi vine să fiu prost

a țipa: o iubesc atât de mult!

Uneori îmi doresc să fiu copil

să plângă ghemuit în sânul ei.

Uneori simt că sunt mort

să simt, sub pământul umed al sucurilor mele,

că o floare crește rupându-mi pieptul,

o floare și spuneți: Această floare,

Pentru dumneavoastră.

Despre autor și poezie

Nicolas Guillén A fost un poet și jurnalist cubanez, considerat poetul național al țării sale. Opera sa se concentrează pe ceea ce el a numit „culoarea cubaneză”, adică procesele complexe de amestecare și moștenirea afro-americană, care sunt tipice culturii cubaneze și caraibiene. Cultura populară are, de asemenea, multă prezență în poezia sa, motiv pentru care mulți o înțeleg ca o poezie dedicată politicului și socialului.

În acest poem de dragoste, poetul folosește resursa repetării („Uneori” este titlul și începutul a patru versuri) pentru a insista din diferite puncte de vedere asupra Descriere a iubirii sale, precum și a folosirii oralității, întrucât poetul exprimă ceea ce ar vrea să spună, ca și când ar fi vrut să se citeze pe sine. În versurile sale finale apare moartea, acea imagine mohorâtă și fabuloasă în același timp în care însoțește iubitorii, întrucât poetului nu i-ar păsa să moară și că o floare a germinat din corpul său, atâta timp cât ar putea să i-o dea lui iubit.

Referințe:

• „Poezii romantice” în Poezii ale sufletului.
• „Rubén Darío” în Wikipedia.
• "Gustavo Adolfo Bécquer" în Wikipedia.
• "Alfonsina Storni" în Wikipedia.
• „Pablo Neruda” în Wikipedia.
• „Nicolás Guillén” în Wikipedia.
• „Jorge Luis Borges” în Wikipedia.

Urmărește cu: